Chip de prefata in loc de postfata
la o carte foarte vie despre un sentiment mort care ne sufla in ceafa

       Stefan Bastovoi este un scriitor tinar deosebit de talentat cu un destin foarte interesant, ca sa zic asa. Dupa ce debuteaza, la 20 de ani, cu o carte exceptionala, "Elefantul promis" (Editura "Arc", Chisinau, 1996), dupa care urmeaza "Cartea Razboiului" (Editura "Marineasa", Timisoara, 1997) si "Pestele pescar (o poveste)" (Editura "Marineasa", 1998), volume de poezie cu care cistiga numeroase premii literare nationale si internationale si simpatia, admiratia si prietenia publicului - critici, colegi, scriitori, "cititori simpli", etc., - scriitorul Stefan Bastovoi, popularitatea caruia crestea ca Fat Frumos, nu pe zile ci pe ore, pur si simplu abandoneaza lumea literara si Facultatea de Filosofie (Universitatea de Vest din Timisoara) unde era student si … se calugareste, devenind astfel "monah Savatie".
"Iepurii nu mor (Pentru copiii sovietici care au crescut mari)" este ultimul proiect de "mirean" al lui Stefan Bastovoi. E un proiect de-a dreptul urias, care a fost gindit ca un roman istoric in trei parti, roman social, roman fluviu, roman sac, roman total s.a.m.d., insa care, din cauza calugaririi, un eveniment existential, nu literar, care l-a luat prin surprindere chiar si pe Stefan Bastovoi, nu numai pe prietenii sai, se termina in / odata cu prima lui parte, numita initial "Sa mergi la scoala, sa vii acasa" si care cuprinde perioada de trecere din clasele primare in clasa a 4-a, de la octombrei la pionieri, din "scoala mica" in "scoala mare" a unui copil nascut in Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), ceea ce i s-a intimplat si autorului acestei carti, si autorului acestui "Chip de prefata in loc de postfata". Alegindu-si ca personaj un copil "sovietic", Sasa (la scoala - Alexandr Vaculovskii), despre care autorul lui "Iepurii nu mor", cunoscut si sub denumirea "Sasha", si "Sophi", stie foarte multe, romanul fiind, daca nu autobiografic, din amintire(amintiri) - cu siguranta, Stefan Bastovoi poate sa recreeze, din fericire, pentru cititorii dinafara, doar pe hirtie, atmosfera incredibila a ultimului imperiu cunoscut de istorie, istoria recenta, si - mai mult - starea, sentimentul sovietic, comunist, din pacate mai mult decit familiar cititorului roman, "care stie".
Chiar din primul alineat cititorul este introdus in atmosfera mentinuta pe tot teritoriul cartii, care incepe cu un dialog ce localizeaza, intr-un fel, timpul actiunii, adica transa din imediata si, pentru personajul narator, dureroasa cadere a sistemului, a URSS-ului, care parea nemuritor-nemuritoare (moment care explica trauma psiho-sociala a "copiilor sovietici care au crescut mari"), cu inceputul scolii lui Sasa ("sa mergi la scoala"), personajul central, si se incheie cu intrarea in vacanta ("sa vii acasa"), cartea capatind o constructie sferica, ceea ce ne scuteste de intrebarea, astfel devenita retorica, daca romanul este sau nu este terminat. Sasa este un personaj tipic, istoric, as zice, cu ajutorul caruia Stefan Bastovoi exploateaza toate motivele si mai ales obsesiile scolii, care simbolizeaza, in roman, tara, incepind cu invatatorii, profesorii, caracterizati "ca-n viata", dupa cum cerea realismul socialist, si incheind cu sistemul. Descrieri "ca la carte", exacte si foarte vii, limbaj corespunzator, o combinatie dintre lexicul infantil, copilaresc, si omniprezentul limbaj de lemn, sintagme-obsesive care se repeta din pagina in pagina, din gura in gura, valorile copilariei combinate cu doctrina sociala, intimplari si discutii imaginare, dintre Macarici si Vladimir Ilici, dar care par mai mult decit reale, legatura "strinsa" dintre cei mari si cei mici, oameni si animale, Sasa asemanindu-se foarte tare cu Alexandr Timofeevici, Sophi, scroafa - cu Sonia, eleva care nu l-a pirit ca are paduchi si care i-a legat cravata, obsesiile lui Sasa - cu obsesiile lui Nicolai Arsenievici, care viseaza sa faca cea mai mare scara din lume, "ca si Uniunea Sovietica"... Bastovoi nu pierde, in roman, nici un moment obsesiv din viata scolara, faze care se reopetau din zi in zi, din an in an, din deceniu in deceniu... Toate incep cu un careu, la care se tin cuvintari patriotice educative, parada, florile, baloanele si uralele, toate sarbatorile sint cu flori, baloane si urale, primirea in pionieri, cu toate pregatirile si trairile de rigoare, parul pieptanat in dreapta, nu in stinga ca la Hitler, ideile despre cravata, care e o particica din drapel, despre oxigen, despre apa si importanta lor pentru viata, curatirea incaltamintei, inainte de a intra in scoala, ora clasei, veteranii de razboi, timurovistii, elevii care ii ajuta pe acestia, monumentul lui Lenin, maculatura, fierul vechi, motivul piinii cu unt, pe care copiii sovietici o pot minca dimineata datorita pionierilor eroi care s-au jertfit, pentru ei, si pentru ca ei sa manince dimineata piine cu unt, nu ca si copiii capitalistilor, care n-au ce minca si nici nu pot invata, fiindca n-au invatamint gratuit si-s asupriti si exploatati fara mila, subotnicele, facerea aratatorului, "analizele", cuvintarile cu depasirea planurilor celui de-al nu stiu citulea cincinal, furturile si hotiile, in scoala, in colhoz, peste tot, pedepsirea, publica, a tot ce "nu e frumos", inversarea fenomenului Pavlic Morozov si lupta impotriva dragostei, care e un sentiment capitalist, diplomele de la sfirsit de an scolar - evenimente reale care te ingrozesc prin exactitatea descrierii si asezarii in pagina si in literatura. Copilul totdeauna "gindeste", cade pe ginduri - pe sacul de brebenei pentru porc, in copacul care nici macar n-a inflorit, dar in care a urcat "sa vada daca nu a uitat cum se catara, pentru mai tirziu, cind se vor coace ciresele", isi inchipuie, un "vis frumos", ca moare si ca toti pling, vrea "sa se omoare". Cind intra, in sfirsit, in rindurile organizatiei pionieresti, dupa citeva incercari, vrea sa smulga un copac, sa vada daca ceea ce se spune despre pionieri e adevarat. Stie el ca nu e bine sa smulgi copacii, care fac oxigen, fara de care viata nu este posibila, dar el il va sadi imediat inapoi, numai sa vada cit de puternic este un pionier. Fiindca nu putu sa-l smulga, lui Sasa nici nu-i veni prin minte sa invinuiasca doctrina, ci se gindi ca nu e un pionier adevarat - acesta e doar unul dintre momentele-simbol despre copiii lui Bastovoi, care, cu acest roman extraordinar, "Iepurii nu mor (Pentru copiii sovietici care au crescut mari)", nu doar acopera un gol, intr-adevar, istoric, - dupa lectura veti vedea ca romanul cuprinde totul, daca pina acum aceasta tema nu fusese deloc exploatata - acum, odata cu publicarea lui "Iepurii nu mor", tema cartii este o tema epuizata, caci pur si simplu n-ai cum sa scrii mai bine despre asta. Atmosfera cartii ne aminteste de romanele lui Paul Goma sau Constantin Stere si, in acelasi timp, de celebrul "De veghe in lanul de secara" al lui Salinger. Insa perspectiva e una de ultima ora, demistificatoare si ironica. Un roman din care tot vrei sa citezi, vrei sa citezi tot…
Inainte de-a se transforma in monah Savatie, prietenul meu Stefan Bastovoi venea des, chiar foarte des, daca ne gindim la distanta dintre Timisoara si Chisinau, unde eram atunci, si ne citea, mie si lui Sandu, Alexandru Vakulovski (fara nici o legatura cu personajul cartii - Alexandr Vaculovskii, dar mai bine intrebati-l pe Stefan Bastovoi) fragmente din acest roman, "Iepurii nu mor (Pentru copiii sovietici care au crescut mari)", apoi disparea parca pentru a scrie urmatorul fragment, astfel romanul scriindu-se din mers. Ca si atunci, sint sigur ca avem norocul unei carti cu adevarat mari, o carte exceptionala, din toate punctele de vedere. Ma aflu in situatia rarisima (cuvint inrudit cu "generalisimus") cind, cititorule, te invidiez ca ai de citit o asa carte!

Mihai Vakulovski