Scrisoare catre un prieten cazut în ispita

Sarut mana parinte Savatie,
Nu v-am mai scris demult... De fapt am vrut sa va scriu dar emailul a ajuns, din greseala mea, in casuta de email a fostei mele prietena. Astfel a putut afla ca ma masturbez ca mi-e scrba pana si mie de mine, ca vreau sa plec din tara si nu mai stiu cate alte lucruri pe care voiam savi le spun, dar nu voiam sa le afle ea. Mi-a reprosat ca nu am avut incredre in ea si sa-i fi spus despre problemele mele... De parca m-ar fi inteles! Ne-am despartit in ianuarie si nu mai vreau sa fiu cu ea niciodata. Acum sunt chiar singur si vreau sa-mi iau lumea-n cap. Am sa plec cat de curand din tara cu un contract de munca in (localitatea “N”). Vreau sa plec de acasa. Totul si toti au inceput sa ma inerveze din ce in ce mai mult, la scoala sunt un demagog, un profesor (?) demn de toata mila, sunt in continoare un profan care nu mai vrea sa se roage pentru ca i se pare fara rost. Postul in care suntem, daca nu m-as fi abtinut de mancaruri de dulce, nici nu l-as fi simtit. Sunt acelasi dinainte, un mare ratat. Ma intreb cat ma va mai lasa Dumnezeu sa ma suport? Cat ma va suporta El? Sunt patetic, nu? Stiu ca va-ti saturat de mine si de aceea nici nu ma astept sa-mi raspundeti, dar in afara de plans asta imi ramane de facut, sa ma lamentez, prin scris, caci fata in fata nu cred ca as putea, sfintiei voastre.... Mi-a placut foarte mult "Narcis si Gura-de-Aur" a lui Herman Hesse. Ce va fi cu mine? Habar n-am. Cert este ca am pierdut cativa ani (9!) buni din viata si inca am sa mai pierd... Pana la urma nu am sa-mi mor decat moartea... Sau poate nebunia?!

Iubite prietene,
eu cred ca ceea ce ti s-a întîmplat este o ispita de la draci. Sa stii ca pacatele la care ne îndeamna demonii au un singur scop, acela de a ne baga în deznadejde. Daca omul nu deznadajduieste dupa savîrsirea pacatului, atunci toata uneltirea diavolului se risipeste si pacatul, în loc de cadere, se preface în izvor de întelepciune si lumina. De asta a si zis apostolul Pavel ca acolo unde se va înmulti pacatul, v-a prisosi harul.
Duhul acesta care te necajeste - ca fiecare om are un duh care îl necajeste, fie de curvie, fie de mînie sau de iubire de avere si stapînire – vazînd ca esti grabnic în a deznadajdui, ti-a facut si aceasta farsa, ca ti-a trimis spovedania la prietena ta. Dar tu nu te mîhni, niciodata sa nu ne mîhnim pentru lucrul trecut. E si aici o lucrare, un prilej de întelepciune. Eu cunosc o fata care, glumind cu prietenul ei, si-a dat seama ca acela pacatuia cu animale. Si baiatul, nemaiputînd ascunde, i s-a destainuit ei. Dar ea nu l-a lasat si nu s-a stramutat în gîndul de a se casatori cu el, pentru ca era baiat bun din fire si îl iubea.
Eu cred ca fiecare om se poate vindeca de patima lui, daca va întelege ca, atîta vreme cît mai traim în aceasta viata, este vreme de lupta. Sa nu ne uitam la pacat ca la ceva în sine, ci ca la nimic. Sa stii ca nu este un pacat mai spurcat ca altul – toate sînt spurcate. Diavolul deseneaza pacatele trupesti ca fiind cele mai rusinoase, dar nu e asa. Cîti sufera de iubire de avere si stapînire si nu deznadajduiesc? Dar acesta este un pacat foarte urît. Nu sufera pentru ca nu si le vad.
Eu cred ca omul, daca va avea nadejde, dobîndeste iertare în timpul cît zice psalmul 50 de la un capat la altul. Sînt o multime de psalmi pe care David îi începe ca pacatos, dar îi temina ca sfînt. Asa sa ne rugam si noi, ca acesti psalmi s-au lasat si noua, ca marturie pentru iubirea lui Dumnezeu.
Cunosc un om care multumeste Domnului si pentru pacate si cînd multumeste plînge.

Sarut mana parinte Savatie,
De fiecare data cand imi scrieti ma incurajati, imi spuneti in diferite feluri
cum ca nu as fi cel mai mare pacatos din lume. toate astea si celelalte lucruri pe care mi transmitati ma ridica din lancezeala in care zac cu atata placere.
Sa stiti ca uneori imi face chiar mare pacere sa ascult muzica si sa vegetez
spunandu-mi ca nu mai e nimic de facut pentru mine, ca sunt cu totul pierdut pentru eternitate. Cred ca aceasta stare ma scuteste de zbaterea de zi cu zi de a face ceva bun, ceva folositor, este o stare comoda si cred ca de aceea imi place. Alteori ma plimb singur, in liniste nedorind sa iau contact cu nimeni pentru a nu ma scoate din nostalgia, din melancolia mea.
In prezent nu am un duhovnic, dar sunt in cautarea lui. As vrea sa ma spovedesc si eu in postul acesta... Am ajuns sa nu ma mai rog decat la masa si atunci nu stiu care este motivul pentru care o fac... chiar nu stiu. Seara cand ma pun in pat Il crucific pe Hristos pe perna mea si apoi adorm gandindu-ma ca sunt un parazit. Altul in locul meu ar fi luptat sa iasa din aceasta stare, dar eu nu.
Eu nu pot sa lupt, NU VREAU SA LUPT. Patima asta ma are pe vecie. Stiu ca suna lamentabil, dar ce ma mai poate salva daca nu rugaciunea (dar eu nu mai rog) sau cine, daca nu eu (iar eu nu vreau)... Sunt sigur ca Dumnezeu nu face minuni cu profanii, cu proscrisii, cu apostatii.

Te îmbratisez în Domnul. Pace si putina nadejde
Eu cred ca a face cruce pernei înainte de somn nu este chiar atît de putin. Batrînul nostru Selafiil îmi repeta de multe ori ca daca vei ierta pe tot omul, asa încît sa poti zice „Doamne, eu i-am iertat, amu si Tu iarta-ma, ca Tu ai zis”, si facînd cruce la perna cu cuvintele „În mîinile Tale îmi dau sufletul meu, Tu ma miluieste, Tu ma blagosloveste, Tu viata vesnica îmi daruieste”, Dumnezeu, zicea Batrînul saltînd putin pe scaun, iaca, te iarta! Parintele repeta ca cel ce zice aceste cuvinte, daca va muri în noaptea aceea, se mîntuieste, ca s-a încredintat lui Dumnezeu. Crede-ma, eu am ramas la aceste cuvinte, pentru rugaciunile Batrînului, si în afara de aceasta nu socotesc nimic ca m-am rugat sau am facut, dar am nadejde.
Rugaciunea nu este “cît”, rugaciunea este “cum”. Cînd te pui înaintea Domnului sa te rogi, începe viata de la început. Rugaciunea înseamna sa începi viata de la început, sa uiti totul, sa ierti totul, ca Domnul uita. Ce crezi ca altceva înseamna cuvintele lui David “inima curata zideste întru mine”? Nu înnoieste, ci zideste! Adica acum, Doamne, acum Mîntuitorule, Bunule, acum începem de la început, Tu esti puternic sa faci asta, tu poti sa ma zidesti din nou, acum, aici, fara întîrziere, fara amînare, ca vremea-I buna!
Cel ce va crede ca Dumnezeu este puternic sa zideasca pe om din nou, acela se mîntuieste într-o clipeala, ca noua dupa credinta ni se da. A nu crede astfel înseamna a nesocoti pe Dumnezeu. Zicea un parinte la pateric ca toti credem ca Dumnezeu face minuni, dar noi trebuie sa credem ca El face minuni si cu noi, cu noi pacatosii, asa cum sîntem, si nu cîndva, ci acum, acum si aici, ca nu-i alta vreme decît cea pe care o avem si cea pe care o avem e cea mai buna. Du-te în camera ta si zi: “Iata, Bunule, am venit. Tu stii cine sînt. Tu m-ai zidit, Tu mîntuieste-ma. Stiu ca poti, stiu ca vrei. Ajuta-ma”. Si mai multe cuvinte nu mai spune, asteapta pîna va veni nadejdea peste tine. Eu stiu ca daca omul se va pune jos în camera Sa si va zice Domnului: “Nu ma ridic pîna nu ma ierti”, Dumnezeu îl cerceteaza si Îl iarta, numai sa creada.
Sa ai obicei sa nu zici cuvintele sfinte numai ca sa fie zise, ca asa pierd crestinii de azi rugaciunea si credinta, ca repeta cuvintele vietii vesnice fara sa le cerce pe inima. Cuvintele acestea, daca sînt zise cu simplitate si nadejde, încalzesc inima si racoresc mintea, cufundînd omul în mare pace. Daca vei citi cîte vreun psalm doi înainte a de a iesi din casa si tot asa înainte de culcare, cred ca te vei linisti în doua zile, dar sa nu prea vorbesti lucrurile lumii acesteia. Zic doua zile pentru ca înca nu te-ai întarit, dar daca ai cunoaste mai îndeaproape iubirea lui Dumnezeu, te-ai linisti dupa ce termini de zis “Împarate ceresc”, chiar daca ai fi omorît pe cineva cu 5 minute mai devreme.
Ce crezi ca este pacea inimii, oare curatarea de pacate? Dar sa stii ca si un gînd poate arunca în deznadejde mai mare decît cea în care te afli acum. Nu lipsa pacatelor aduce pacea inimii, nu lipsa pacatelor aduce sfintenia, ci inima smerita, adica inima care primeste toate cîte i se întîmpla, chiar si pacatele, si în toate vede lucrarea lui Dumnezeu. Pacea inimii înseamna sa stii sa nu te clatini atunci cînd vin pacatele asupra ta. Ca zice David “de sapte ori va cadea dreptul si se va ridica” si “fericit barbatul caruia nu-i va socoti Domnul pacatul”. Auzi, fericit nu cel ce nu pacatuieste, ci cel caruia Domnul nu-i va socoti pacatul! Dar cu-i nu-i socoteste Domnul pacatul, oare sînt privilegiati din astia? Celui ce se spovedeste Domnului cu nadejde, zice mai departe David, de aceea va veni catre Dînsul tot cuviosul (vezi aceastea în psalmul 31).
Asa ca, sa ne ridicam acum înaintea Domnului, ca pîna acum am fost pacatosi, dar de acum este vreme pentru o viata noua. Pe urma iara vom cadea si iara ne vom ridica. Si poate ca vom cadea mai tare decît sîntem cazuti acum, dar asta n-are nici o importanta, ca atunci cînd se ridica omul cu nadejde si cu dragoste catre Cel ce ne-a iubit pe noi, toate se spulbera. Sa ne minunam vazînd zadarnicita toata uneltirea diavolului care a facut-o cu noi de la începutul vietii noastre, ca pe toate acestea le putem risipi printr-o vorba zisa cu îndrazneala copilareasca: “Doamne, Tu m-ai zidit, Tu mîntuieste-ma”. Sa fim precum copiii, ca aceea primesc bataie si pe urma, zbenguindu-se uita, si vin si se arunca rîzînd în bratele parintelui, si se îmbratiseaza, si se saruta, si uita.
Pomeneste-ma, ca si eu te pomenesc.

Rugaciune de milostivire si de multumire catre Dumnezeu
a celui de curând cazut în pacat

Hristoase, Bunule, Care atâtea ai facut pentru mine, Care, necautând la pacatele mele, de multe ori ai mângaiat inima mea cu caldura Duhului Tau celui Sfânt si ai dat mintii mele sa simta venirea Ta si tot trupul meu de multe ori s-a aprins de bucuria venirii Tale, adu-ti aminte de mine, Bunule, si vino iara, adu-ti aminte câta bucurie mi-ai facut cu venirea Ta, ca eu din alta parte nu am sa astept nici bucurie, nici mângâiere, nici întelegere, decât numai de la Tine; vino la mine, desi sunt atât de murdar, atât de ranit, atât de nepotrivit pentru un oaspete ca Tine. Cel Care stiai de la începutul lumii ca voi cadea în acest pacat, si totusi m-ai facut, Care stiind de caderea si de racirea mea, totusi m-ai cercetat în trecut si mi-ai dat sa Te simt si sa ma bucur cu nebunie sfânta de unirea cu Tine, parându-mi atunci ca niciodata nu ma voi mai desparti de dragostea Ta, oare Tu, dupa ce ai facut atâtea mile cu mine, n-ai putea sa vii iarasi, Bunule, sa ma mângâi si sa-mi redai nadejdea? Iata, eu stau înaintea Ta, precum stii fa cu mine. De vrei sa ma ai în lumina, fii binecuvântat; de vrei sa ma ai în întuneric, iarasi fii binecuvântat, ca eu atâta am meritat si nici macar atâta. Îti multumesc însa ca în aceasta viata trecatoare mi-ai dat sa Te cunosc, pe cât mi-a fost cu putinta mie, orbului. Îti multumesc pentru aceasta zi pe care mi-ai dat-o si pentru toate zilele pe care eu nu le-am pretuit. Îti multumesc pentru orice om pe care l-ai trimis în viata mea, pentru orice cuvânt bun. Îti multumesc, Doamne, chiar si pentru acest pacat în care am cazut, ca el s-a facut pricina a tânguirii mele. Pentru toate Îti multumesc, Bunule, desi n-am cu ce sa-ti multumesc. Numai pe Tine te am si pe Tine acum Te-am pierdut, pentru pacatele mele. Sunt sarac si sarman, lepadat si aruncat ca un câine mort de la fata Ta. Nu mai pot nici sa suspin, nici sa cer si ma gândesc cu rusine la faptul ca Tu iarasi vei veni, si stiu ca vei veni, aceasta ma umple de o mare rusine, dar si de dragoste, Bunule. Si ma vei încalzi cu caldura Ta si ma vei ridica si ma vei strânge la pieptul Tau, ca nu-i nimeni mai singur ca mine si ca Tine, Doamne, ca Tu numai în Mine Îti gasesti odihna si bucurie si alinare a dumnezeiestii Tale tristeti, pe care eu nu o înteleg, ca Tu pentru aceasta m-ai zidit, ca sa-ti fiu Tie salas sfânt si casa de odihna, unde sa-ti pleci fericitul Tau cap, pe care nicaieri în alta parte nu ai unde sa-l pleci. Cu dor ma vei ridica si ma vei îmbratisa, Bunule, iar eu, ca întotdeauna, nu voi putea sa raspund iubirii Tale. De aceea nici nu mai îndraznesc sa deschid gura mea si nici macar sa gândesc; stau gol de orice gând si de orice dorinta si numai inima mea o pun înaintea Ta, aceasta inima de care eu însumi ma îngretosez, Tie ti-o dau, Doamne. Zideste-o din nou, Bunule, Milostivule, Atotputernice, ca stiu ca poti si stiu ca vrei, ca nimic n-ai voit mai mult decât mântuirea mea, ca pe mine m-ai iubit de la începutul lumii, si pe mine ai venit sa ma cauti, si pentru mine ai murit, si catre mine cauti acum cu dragostea Ta pe care eu nu o înteleg, nu o simt si nu o pretuiesc. O, Bunule, chiar împotriva voii mele, mântuieste-ma, ca sufletul meu aceasta a voit, desi faptele mele arata altceva! Cele bune, pe care le-ai rânduit pentru mine înca de la începutul veacurilor, grabeste a le împlini acum. Ca Tie îti multumesc si pe Tine te laud, pe Tine Te mâhnesc si la Tine iarasi ma întorc, la Dumnezeul meu, înafara de care nu mai am pe nimeni, Tatal, Fiul si Duhul Sfânt. Amin.