MINUNEA ÎNVIERII
"As vrea ca, întotdeauna, bisericile sa fie pline ca de Paste"

- Parinte Savatie, de ce lumea devine mai evlavioasa anume în ajunul sarbatorilor?
- Mi se pare ca, înainte de orice eveniment mai mare sau mic din viata omului, fiecare se reculege, se interiorizeaza, îsi recapituleaza cumva anii traiti. De ce spun asa? Fiindca sarbatorile pe care le avem se repeta în fiecare an, dar de fiecare data sunt cumva altfel, pentru ca viata noastra a devenit alta si, implicit, noi suntem altii. Ajungând în preajma sarbatorilor, avem un prilej de a constata niste lucruri: ca timpul trece si ca noi suntem mai buni sau mai rai.
- Împartasindu-ne, fagaduim sa nu tinem nici o suparare. Exista o limita a iertarii si a tolerantei?
- Iertarea nu trebuie sa revina în viata noastra numai cu ocazia Postului sau a sarbatorilor. Iertarea este o stare permanenta a crestinului, ea înseamna marinimie si arata toata maretia omului. Fiecare dintre noi are neputintele sale, pentru care ar vrea sa fie iertat. A ierta înseamna a-l întelege pe celalalt, a te identifica cu el, a trai pentru el si prin el. Iata toleranta, dragostea crestina.
- Totodata, sperând ca vor fi iertati, multi pacatuiesc cu buna stiinta si îndraznesc sa se compare cu altii, "si mai pacatosi". La ce aduce aceasta competitie trufasa?
- Noi, crestinii, avem un singur etalon la care ne raportam - Hristos. Atunci când Mântuitorul a spus: "Fiti desavârsiti precum Tatal vostru ceresc desavârsit este", El ne-a aratat ca drumul desavârsirii crestine nu are limita si ca nimeni, niciodata, nu o poate atinge. Prin aceasta, Hristos a vrut sa puna stavile mândriei omenesti. Hristos ne spune: "Nu va comparati cu oamenii, ci cu Dumnezeu: daca vreti sa stiti cine sunteti, daca vreti sa stiti adevarata voastra stare, aflati ca voi ati fost facuti pentru desavârsire".
- Cum credeti, de unde la moldoveni atâta invidie si rautate, atâta goana dupa bani?
- Bogatiile pe care le au crestinii nostri, fala si invidia lor nu fac decât sa descopere adevarul despre sufletele acestora. Acolo unde este invidie, goana dupa bogatie, vorbire de rau, nu mai poate fi loc pentru harul lui Hristos. Sa ne gândim ca ceea ce avem în plus este furat de la aproapele nostru - cel care flamânzeste în gari, moare în guri de canal. Dumnezeu a lasat pe pamânt bunuri pentru toti oamenii, nu numai pentru unii, si ele ar fi ajuns la toti, daca nu ar fi mândria si invidia.

"A venit timpul sa descoperim
adevarata ortodoxie..."

- Parinte, de ce se crede ca Biserica nu este sau nu poate fi suficient de convingatoare pentru a depasi actuala criza spirituala?
- Atunci când spunem Biserica Ortodoxa, trebuie sa ne oprim putin si sa ne întrebam daca ceea ce întelegem noi prin Biserica Ortodoxa este într-adevar biserica pe care ne-a lasat-o Iisus Hristos. Suntem pusi în fata unei mari dileme, pentru ca raspândirea cartilor Parintilor trezeste nevoia de a schimba programa de studii din facultatile de teologie ortodoxa. Noi am mostenit foarte-foarte multe învataturi care ne-au venit prin filiera romano-catolica si care sunt nu de cea mai buna calitate, fiind culese de episcopii nostri de altadata care plecau la studii la scolile din Apus. Acum, a venit timpul sa descoperim adevarata ortodoxie, care, atunci când este propavaduita, nimeni nu poate sta nepasator în fata frumusetii ei. Dovada este faptul ca ortodocsii care au plecat în Apus, cum îl avem pe parintele Sofronie Saharov sau pe Mitropolitul Antonie al Surojului, i-au fascinat pe occidentali.
- În ce consta frumusetea credintei noastre?
- Frumusetea ortodoxiei sta în traditia ei, pe care nu o au ceilalti. Daca s-ar reveni la adâncimile slujbelor noastre, daca s-ar cunoaste scrierile Sfintilor nostri si întelepciunea crestina din primele secole, pastrate doar la noi, lucrurile ar sta altfel. Noi avem multe de spus. Noi avem ceea ce poate avea mai frumos crestinatatea, pentru ca am mentinut legatura cu cele mai îndepartate timpuri ale crestinismului, legatura pe care au pierdut-o ceilalti. Dar, din pacate, toate acestea sunt necunoscute, nu doar credinciosului simplu, ci chiar, cu tristete o spun, multora dintre preoti.
- Ce ar trebui sa facem în aceasta situatie?
- Sa ne împartasim mai des, nu numai la Paste si în posturi, caci liturghia se face în fiecare duminica. Sa nu mergem la biserica doar ca sa ne uitam cum cânta acela sau cum s-a îmbracat cutare, ca sa ne spunem pasurile si sa ne mai bârfim. Sa atragem mai multa atentie aproapelui nostru, sa ne ajutam între noi, sa restabilim sentimentul comunitatii care s-a pierdut, ca aceasta înseamna Biserica - adunare plina de dragoste.
- Parinte, oamenii cauta sa se simta comod în biserica...
- Spunea Sfântul Filaret al Moscovei: "Decât stând drept si sa te gândesti la picioare, mai bine asaza-te si gândeste-te la Dumnezeu", daca e sa ne referim la faptul ca în bisericile noastre se sta în picioare. Însa, la o slujba facuta bine, nici nu simti "oboseala".

"La biserica nu venim numai ca sa cerem,
ci ca sa-l primim pe însusi Hristos..."

- Multi enoriasi nu înteleg ce se spune în timpul slujbei... Trebuie sa avem o pregatire atunci când mergem la biserica?
- Ce sa zic? Nu fiecare om ajunge sa citeasca atâtia psalmi ca sa-i stie pe de rost. Da, daca esti calugar si stai în fiecare zi la slujba, le stii mai bine. Saracul om, însa, de unde sa le stie, daca vine doar duminica la biserica si atunci îi aude pe cei din strana care fac competitie la lectura. Preotul trebuie sa-si pregateasca enoriasii, aceasta este datoria lui, sa explice oamenilor slujba si Scriptura. Dar unde nu este aceasta, sa ne adunam cu gândul si sa ne rugam în sinea noastra: "Doamne ajuta! Doamne iarta! Pomeneste pe cutare...". Sa repetam câteva cuvinte simple, pe întelesul nostru si sa nu ne tulburam din cauza celor din jur. Am facut spectacol din slujba, unde fiecare îsi demonstreaza calitatile vocale si teatrale. Pe când crestinismul este simplitate, sobrietate, modestie. Iata la ce ar trebui sa se întoarca bisericile noastre.
- Cum restabilim legatura cu duhovnicul?
- Parintele Sofronie spunea: "Sa nu faci din duhovnicul tau un pianist". Adica, sa ceri de la el sa-ti raspunda la toate întrebarile, apasând pe toate clapele, ca melodia sa sune asa cum ai vrut tu. Tu mergi la duhovnic cu credinta, înainte de aceasta rugându-te lui Dumnezeu, ca Dumnezeu sa puna cuvântul cel bun în gura duhovnicului tau, care poate fi oricare dintre preoti. Si fiecare va primi raspunsul dupa fapta sa. Parintele Rafail Noica spunea: "Duhovnic bun este cel care sta acum în pantofii tai, parinte. Aici si acum".
- Ce le-ati spune celor care nu merg la biserica, sustinând ca au gasit legatura lor cu Dumnezeu?
- Ma bucur ca exista oameni care au gasit legatura cu Dumnezeu stând acasa. Mai era un om care statea acasa, Corneliu Sutasul, romanul din Faptele Apostolilor. Era foarte milostiv si, rugându-se odata, a venit îngerul Domnului si l-a înstiintat ca e bine ce face, dar nu e destul si ca trebuie sa mearga la mare, unde-l va gasi pe Petru si acela îi va spune cuvintele vietii vesnice prin care se va mântui. Care sunt aceste cuvinte? Taina Bisericii, cuvintele despre împartasanie. Pentru ca la biserica nu venim numai ca sa cerem, ci ca sa-l primim pe însusi Hristos. Iata aceasta taina nimeni nu o are acasa, oricât de bun ar fi.
- Un cuvânt de Paste, parinte...
- As vrea ca bisericile de pretutindeni sa fie întotdeauna pline ca de Paste si bucuria pe care o avem atunci sa o avem întotdeauna, caci acesta este crestinismul - religia învierii, religia bucuriei.