BluePink BluePink
XHost
Oferim servicii de instalare, configurare si monitorizare servere linux (router, firewall, dns, web, email, baze de date, aplicatii, server de backup, domain controller, share de retea) de la 50 eur / instalare. Pentru detalii accesati site-ul BluePink.

IEROMONAH SAVATIE BASTOVOI

Despre soarta pruncilor cu handicap, morti prematur

 

Ma numesc Anca si am cateva nelamuriri legate de sufletul pruncilor botezati si decedati. Am aceste nedumeriri (pana acum am citit multe carti ale Sfintilor Parinti) de cand fetita mea a murit la patru zile de la nastere. Dumnezeu a invrednicit-o celor trei taine : Botezul, Mirungerea si Euharistia. Constiinta imi spune ca Anastasia (asa am botezat-o pe fetita mea) este in cer, in vesnicie si se bucura de slava lui Dumnezeu. Dar, cateva ganduri ma chinuie (cred ca sunt de la vrajmasul): daca a murit asa de repede si nu a reusit sa se roage aici pe pamant, acolo in cer o poate face? Are ea mintea intreaga? (daca traia nu se putea ruga pentru ca s-a nascut cu microcefalie si era retardata din punct de vedere psihic). Gandurile acestea ma chinuie si nu-mi dau pace: Ce face Anastasia in vesnicie? Toti imi spun ca este un ingeras, dar eu vreau mult mai mult sa mi se spuna. Ca de pilda, sa imi confirmati ca are putere sa se roage, ca stie de noi, ca are constiinta de sine (lucru foarte important pentru mine), ca este izvor de viata de sine statatoare si ca nu este, acolo in cer, handicapata mental.
Inainte de a ma hotari sa va scriu, am cautat la Sfintii Parinti despre acest subiect si nu am gasit nimic. Astept raspunsul Sfintiei voastre si va rog sa ne pomeniti pe mine (Anca), sotul meu (Viorel) si baiatul nostru de patru anisori, sanatos, (Adrian) la rugaciune. Va multumesc.

Iubita intru Hristos sora Anca, Dumnezeu sa te blagosloveasca.
Eu nu vreau sa īnmultesc acum cuvintele pe care ti le-au repetat si altii, nu voi spune ca Anastasia este un īngeras. Īngerasi exista numai pe calendarele de bucatarie catolice, iar īngerii lui Dumnezeu sīnt toti de o vīrsta, adica nu cresc de la mic la mare ca sa-i desenam bucalati si cu aripioare. Anastasia este om, om dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, ea este om īn plinatatea si maretia cutremuratoare a acestui cuvīnt, om īn a carui trup S-a īmbracat Hristos cīnd a venit pe pamīnt si trupul Anastasiei nu a fost deloc de mai putin pret decīt fericitul trup al Mīntuitorului nostru si nimic din ce a fost Acel trup minunat n-a lipsit trupului fetitei noastre.
Am pornit vorba despre īngeri, mustrīnd calendarele catolice, deoarece nu numai īngerii sīnt toti de o vīrsta, as spune chiar fara vīrsta, desi o au, ci si oamenii acolo sīnt toti de aceeasi vīrsta, vīrsta lui Hristos. Nu este vreme sa ne mīhnim acum din cauza acelei boli pe care o pomenesti la Anastasia, pentru ca boala aceea a ramas īn trupul ei, nu pentru ca ar fi daunat īn vreun fel plamada lui Dumnezeu, nicicum, ci pentru ca asa a rīnduit Domnul sa fie si sa treaca īn aceasta vreme pamīnteasca trupul Anastasiei. Am zis si o mai zic o data si īnca de o mie de ori, ca trupul Anastasiei nu este mai putin pretios decīt trupul lui Hristos, pentru ca trupurile tuturor oamenilor sīnt trupul lui Hristos, si chiar daca s-ar naste cineva fara picioare si fara mīini, dupa cum stim ca se si nasc multi oameni, din pricina rautatii la care am ajuns, rautate nu neaparat a parintilor, ci a speciei om, totusi trupurile lor sīnt facute din nepretuitul aluat din care si-a tocmit trup Īnsusi Mīntuitorul nostru.
Oricare trup, oricīt de sanatos si de frumos ar fi, se trece si devine ceea ce a fost, se īntoarce īn pamīntul din care a fost luat, pamīntul care este. De aceea zic ca nu este diferenta īntre trupuri si ca nici boala si nici batrīnetea nu aduc trupului vreo stricaciune care sa le deoseabeasca de trupul lui Hristos, caci ele sīnt plamadite de degetele lui Dumnezeu si sīnt facute din acelasi aluat si prin aceasta sīnt curate. Cīnd vine vremea ca ele sa se risipeasca, toate devin la fel, devin pamīnt. Īn ziua īnvierii Hristos va īnvia aceste trupuri, culegīndu-le ca pe niste aur risipit, aurul vesnic si tīsnitor de viata, pe care īl va turna din nou, dar pe fiecare anume din ramasitile trupului sau care au fost, si ne va face din nou, aceeasi, dar īnnoiti.
Daca ne-am īnchipui ca trupurile noastre sīnt din aur, iar moartea este un cuptor īn care se arunca, dupa ce se īnvechesc, pentru a fi topite si refacute din nou, vom īntelege mai usor de ce nu este diferenta īntre trupuri, de vreme ce toate sīnt facute din aceeasi materie. Asa cum o statuie lovita, botita, nu va fi cu nimic mai prejos decīt una īntreaga si stralucitoare, cīnd se arunca īn cuptor, caci focul cuptorului, care este moartea pentru noi, le va topi pe toate, dīndu-le stralucire, iar mesterul care le va face din nou le va face mai bune si pe toate īntregi, caci nu este nici un mester care sa faca din aur bun o statuie ciuntita, ci o face īntreaga, caci aurul este bun, asa si trupurile noastre, fiind toate din aceeasi materie, la īnviere vor fi toate la fel si toate vor avea aceeasi vīrsta, vīrsta lui Hristos. Acolo nu vor fi copii, acolo vor fi oameni.
De ce nu a facut de la bun īnceput Mesterul toate trupurile bune, de vreme ce aurul este acelasi? Le-a facut bune si de la īnceput, Adam si Eva erau facuti, cum zice si Scriptura „bine foarte”, dar diavolul, aducīnd pacatul, a ciuntit ceea ce Dumnezeu a facut. Dar noi credem ca Cel ce a facut bine la īnceput, facīndu-ne din nimic, cu atīt mai usor va putea sa īnnoiasca ceea ce s-a stricat, si toate vor ramīne „bune foarte” pentru vesnicie, caci diavolul si pacatul nu vor mai fi acolo.
Pīna atunci, īnsa, īn ceruri oamenii petrec fara trupuri, adica doar cu sufletul. Iar sufletul nu creste si nu descreste ca si trupul si nu este diferenta dintre sufletul copilului si al adultului, dintre sufletul femeii si al barbatului, caci sufletul este nelimitat fizic, cum zic Parintii „fiind īn trup, totusi nu este limitat de trup” (Sf. Gr. De Nyssa), si nu putem numi niste īnsusiri ale sufletului dupa care sa putem aprecia vīrsta lui. Vīrsta omului este Hristos, si sufletul care s-a unit cu Hristos are vīrsta lui Hristos. Asa este si sufletul Anastasiei, sufletul ei cu care este acum cu Hristos, asteptīnd vremea īnvierii noastre depline, cīnd sufletul se va reuni cu trupul sau odata mort si īnviat, pentru a fi pentru vesnicie asa cum l-a gīndit Dumnezeu pe om, suflet si trup īntru fericita unitate. Iata de ce Anastasia nu doar ca se roaga Domnului si nu numai ca ne pomeneste si are constiinta de sine, ci ea este om, Omul deplin, Omul pe care l-a zidit Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Sa.
Anastasia s-a rugat si īn cele 4 zile ale vietii ei pamīntesti. Cum sa nu se roage, de vreme ce David zice ca si luna si stelele, si crivatul, si gheata, si focul īl lauda pe Domnul? Cum sa zicem noi ca chipul lui Dumnezeu, care s-a unit īn trupul si sufletul sau cu īncepatorul vietii si al īntelepciunii, care s-a facut nu numai primitor, ci, prin Cel pe care L-a primit, si izvor al vietii, cum sa zicem, dupa atītea fagaduinte ale lui Hritsos, ca acel om, desi la vīrsta atīt de frageda, nu S-a bucurat si nu a saltat īn trupul sau si īn inima sa, de vreme ce David spune ca si copacii bat din palme la vederea venirii lui Dumnezeu? Oare boala ei a putut sta īntre Hristos si ea? Anatema sa fie gīndul acest! Cine poate sa ne desparta pe noi de dragostea lui Hristos?!, striga Apostolul Pavel, umplīnd inimile noastre de nadejde!
Taina aceasta mare este, taina vietii, taina iubirii lui Dumnezeu care s-a lucrat īn tot ceea ce este, īn tot ceea ce vedem si īn ceea ce īnca nu vedem, pentru ca zidirea īsi recunoaste Ziditorul si tresalta, iar tresaltarea lor este de iubire. Pentru aceasta tresaltare nu e nevoie de cuvinte, nu e nevoie sa fii matur si nici sanatos, pentru ca ea se lucreaza īn chip tainic prin puterea iubirii lui Dumnezeu. De aceea a si zis David cuvīntul pe care nu-l pot īntelege protestantii azi, caci ei nu boteaza copiii: „Din gura pruncilor si a celor ce sug ti-ai savīrsit lauda”, iar mai tīrziu Sfīntul Pavel va zice „si pruncii s-au facut partasi sīngelui Lui”. Lauda aceasta este tresaltarea tainica despre care vorbesc, tresaltare mai presus de cuvinte, tresaltare curata, tresaltare care ne trece īn vesnicie, tresaltare fericita īn care petrece si Anastasia acum, tresaltare īn care trebuie sa ne unim cu totii, la care vreau sa ajungem, sa ajungem cu totii, caci ea este ceea ce ne dorim, nestiind īnca bine ce dorim, caci ochii nu au vazut, urechea nu a auzit si la inima omului nu s-a suit cele despre care vorbim si īn care nadajduim.
Domnul sa blagosloveasca toata casa voastra si sa īndeparteze de la voi toata mīhnirea si īntristarea, ca noi, oamenii, sīntem facuti pentru fericire, nu pentru nefericire.
Pomeniti-ma.