Despre podoabe si machiaj

Asaltul bijuteriilor si al machiajului

Este greu sa ne închipuim o ?nghesuiala ?ntr-un troleibuz ?n care sa nu fie nici o femeie machiata si fara bijuterii. Chiar si atunci cînd vrem sa deosebim un prunc daca este baiat sau fetita, ne uitam la urechi daca nu are cercei. Tot asa si în cazul adolescentilor, deoarece lungimea parului nu mai este un semn distinctiv, cum nu mai s?nt nici pantalonii si fusta, ci numai bijuteriile si machiajul fetelor ne salveaza în astfel de situatii, de multe ori chiar incomode. Cu toate ca, cu tristete trebuie sa recunoastem, înt?lnim tot mai multi baieti machiati si împodobiti.

Nu este un lucru strain sa spunem ca cerceii si machiajul pot fi înt?lnite chiar si ?n biserica, ?n special ?n bisericile din orasele mari. ?n jurul acestora se face mult haz ?n cercurile batr?nelor, care le ?nt?mpina cu priviri neprietenoase, iar de multe ori devenim martorii unor scene care, mai cu seama daca sîntem ?ncepatori, ne tulbura pe parcursul întregii Liturghii si ne pot strica chiar ziua întreaga. Cineva care nimereste de cîteva ori peste astfel de scene, daca nu este încercat ?n credinta, smintindu-se, foarte usor poate abandona biserica respectiva, iar în cazurile grave, poate sa se abata de la dreapta credinta ortodoxa si sa devina membru al unei secte.

Asadar, au sau nu dreptate babutele care “organizeaza” astfel de scene? Poate ca ceea ce le face sa ne fie at?t de antipatice, nu este chiar faptul pe care ni-l reproseaza, ci numai modul în care o fac? Dar poate ca acuzatiile lor sînt ?ntr-adevar prea grave, caci nu poate sa fie adevarat ca toate femeile care poarta cercei si se machiaza sînt ?n mod obligatoriu si desfrînate? Multe dintre ele s?nt casatorite si umbla de multa vreme la biserica si nimeni nu le-a vazut sau sa fi auzit sa-si însele sotul. Este oare chiar atît de grav daca o femeie poarta cercei si se machiaza, dar în schimb nu-si înseala sotul? În timp ce alta poate sa nu se machieze deloc si sa para smerita, totusi sa fie o mare desfrînata?

Ce spune Biblia?

Dar pentru ca noi crestinii, ortodocsi, cu privire la orice lucru trebuie sa cercetam si sa credem numai Sfintei Scripturi, tot asa se cuvine sa procedam si în cazul acesta.

Despre inele si cercei, si podoabe femeiesti în general, avem foarte multe referiri at?t ?n Vechiul c?t si ?n Noul Testament. De exemplu, la proorocul Isaia gasim: “Pentru ca fiicele Sionului sînt at?t de m?ndre si umbla cu grumajii pe sus si cu priviri obraznice, cu pasi domoli, cu zanganit de inele la picioarele lor…”

Cum sa nu recunoastem în aceste cuvinte pe fetele din zilele noastre, mai ales ?n zilele calduroase de vara? Dar iata ca ceea ce se spune mai departe despre ele este ?nspaim?ntator, caci vine de la un om care a profetit si nasterea lui Hristos din fecioara si s-a împlinit. Zice proorocul: “…Domnul va plesuvi crestetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor” (Isaia 3, 16-17). Adica, Domnul va descoperi desertaciunea si zadarnicia acestui mod de viata în ziua Judecatii.

“?n ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, lunite, cercei, bratari, valuri, cununi, lan-tisoare, cingatori, miresme, talismane, inele, verigi de nas, vesminte de sarbatoare, mantii, saluri, pungi, oglinzi, pînzeturi subtiri, turbane si tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune, si în loc de cingatori, frînghie, ?n loc de c?rlionti facuti cu fierul, plesuvie, în loc de vesmînt pretios, zdrente, si în loc de frumusete, pecete de robie” (3, 18-24).

Iata cît de felurite si cît de multe erau podoabele ?nca ?n vremea proorocului Isaia! Iata ca, pe lînga cercei si inele, proorocul aminteste chiar si parul facut cu fierul si verigile de nas, care în tara noastra abia acum încep sa capete popularitate, dupa mo-delul ratacirii occidentalilor. Asadar, nu este adeva-rat sa zicem ca traim “o alta vreme”, “mai moderna”, si ca acum nici nu s-ar putea fara bijuterii si machiaj.

Dimpotriva, vedem ca podoabele femeiesti au o vechime foarte mare si, într-o oarecare masura, putem vorbi chiar despre aspectul oarecum primitiv al împodobirii femeilor. Cred ca fiecare a avut ocazia sa vada la televizor, sau macar în reviste, imagini ale femeilor din triburile care ?nca mai exista în zonele putin umblate ale vestului salbatec, descoperite înca nu demult. Si femeile aborigenilor poarta cercei în nas, inele si bratari si practica machiajul, fara sa fie cîtusi de putin “moderne”.

Dar... nu cred ca este cazul nostru. Caci nu toate femeile se machiaza violent si nici nu poarta bijuterii vulgare. Ce rau poate sa fie într-un inel sobru sau ?ntr-un cercel discret, care aproape ca nici nu se observa, într-o bratara bine aleasa sau un lantisor, daca nu sînt deloc vulgare?

Ce au toate acestea cu desfr?narea? Caci chiar daca poate unele femei se si gîndesc la asta, multe din ele nu au nici un scop necurat. Ele fac asta doar pentru sotul legitim, iar cele mai tinere, pentru alesul lor. Unele însa nu o fac nici macar pentru atît, ci pur si simplu, pentru a nu se deosebi de semenele lor, pentru a nu parea “taranoaice”.

De ce dar Dumnezeu Care este Multmilostiv, si este Dragostea însasi, dupa cum zise Sf. Ioan Teologul si evanghelistul, fagaduieste pedepse atît de groaznice pentru niste maruntisuri ca acestea?!

Trebuie sa explicam lucrurile, pentru ca altfel reiese ca Dumnezeu este rau si razbunator, ceea ce nu se potriveste cu învatatura noastra despre Cel Care ne-a adus din nefiinta la fiinta, iar atunci cînd L-am parasit si L-am tradat p?na-ntr-at?t a jelit caderea noastra, înc?t a trimis pe unicul Sau Fiu Cel mult iubit drept jertfa de rascumparare pentru noi.

Podoabele femeie?ti s?nt de origine p?g?n?

?i peste tot ?n Sf?nta Scriptur? au o conota?ie negativ?

?nsusi Dumnezeu a dat pricepere oamenilor sa faureasca podoabe: “Iata, Eu am rînduit anume pe Betalael, fiul lui Uri, fiul lui Or, din semintia lui Iuda si l-am umplut de duh dumnezeiesc, de întelep-ciune, de pricepere, de stiinta si de iscusinta la tot lucrul, ca sa faca lucruri de aur, de argint si de arama, de matase violeta, stacojie si visinie, si de in rasucit, sa slefuiasca pietre scumpe pentru podoabe si sa sape în lemn tot felul de lucruri” (Iesire 31, 2-5).

Acestea ?nsa i-au fost date omului ca el sa le foloseasca întru slava lui Dumnezeu, anume pentru ridicarea cortului ?n vremea lui Moise, (iar azi pen-tru pictarea icoanelor si confectionarea obiectelor de cult bisericesti); si nu pentru împodobirea femeilor.

Dar, asa cum în rai protoparintii nostri Adam si Eva au folosit darul vointei libere împotriva lorusi, alegînd moartea ?n locul nemuririi, tot asa si oamenii de mai tîrziu, mostenind în ei samînta relei împotriviri, au folosit si toate celelalte daruri ale lui Dumnezeu din ce în ce mai mult ?mpotriva lorusi, dupa cum scrie si dumnezeiescul Apostol Pavel, ca: “au schimbat slava lui Dumnezeu Celui nestricacios cu asemanarea chipului omului celui stricacios” (Romani 1, 23).

?mpodobirea femeilor se practica la popoarele pag?ne, unde acestea [femeile] sau erau ridicate la rangul de zeitati, sau erau puse în slujba unor zeitati si duhuri: “fiicele lor ?nfrumusetate si împodobite ca chipurile templului”, le certa David (Ps. 143, 12). Multe din bijuteriile pagîne, mai ales din cele egiptene, s-au pastrat si astazi în muzee si fiecare are cel putin închipuire despre ele, chiar si din manualele de istorie scolare. Modelele egiptene sînt preluate cu mare succes de creatorii de moda contemporani: serpi, motive solare, cocostîrci, diferite pasari, animale si plante stilizate, cucerind tot mai mult gusturile fetelor de astazi.

Dar aceste motive nu erau ?nt?mplatoare, caci se stie ca pagînii se ?nchinau soarelui, lunii, animalelor si chiar pietrelor. Podoabele femeiesti, cît si cele barbatesti, reprezentau aceste obiecte idolatrice.

Traind multa vreme în robia egipteana, poporul evreu a preluat multe obiceiuri, pentru care a atras mînia lui Dumnezeu. Caci aveau porunca de la Dumnezeu: “De datinile pamîntului Egiptului, ?n care ati trait, sa nu va tineti, nici de datinile pamîntului Canaanului, ?n care am sa va duc, sa nu va tineti nici sa nu umblati dupa obiceiurile lor” (Levitic. 18, 3). “Idolii dumnezeilor lor sa-i ardeti cu foc; sa nu doresti a lua argintul sau aurul de pe ei, ca sa nu-ti fie aceasta cursa. Si urîciunea idoleasca sa n-o duci ?n casa ta ca sa nu cazi sub blestem, ca ea” (Deut. 7, 25-26).

Dar poate ca acestea le-a zis Dumnezeu numai pentru evrei si numai pentru timpul acela? Caci multe dintre porunci s-au dat anume astfel, pentru un anume timp si situatie, iar mai tîrziu au fost schimbate, cum ar fi taierea împrejur, ziua s?mbetei s. a. Dupa cum spune si “Apostolul neamurilor” – Pavel: “ca de va veti taia împrejur, Hristos nu va va folosi la nimic” (Galateni 5, 2); si “cei ce voiti sa va îndreptati prin Lege v-ati îndepartat de Hristos, ati cazut din har” (5, 4).

Se pare ca nu. Acelasi Apostol scrie în Epistola catre Timotei: “Asemenea si femeile, în ?mbracaminte cuviincioasa, facîndu-si lor podoaba din sfiala si din cumintenie, nu din par împletit si din aur, sau din margaritare, sau din vesminte de mult pret; ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei tematoare de Dumnezeu” (2, 9). Iarasi vedem ca se specifica aurul si margaritarele, ca ceva negativ.

Fara îndoiala, bijuteriile sînt izvor de rautate. Nu în zadar din ele s-a facut si cel mai mare rau cu putinta, simbolul lepadarii de Dumnezeu - vitelul de aur din Vechiul Testament. Atunci cînd poporul evreu s-a razvratit împotriva lui Dumnezeu el si-a facut idol din cerceii femeilor si fetelor israelitence (Ies. 32, 1-4).

Dintotdeauna, bijuteriile si podoabele au fost simboluri ale desfrînatelor. Iata cum descrie Sf. Ioan Teologul în Apocalipsa pe “desfrînata cea mare”. “Si a venit unul din cei sapte îngeri, care aveau cele sapte cupe, si a grait catre mine, zicînd: vino sa-ti arat judecata desfrînatei celei mari, care sade pe ape multe, cu care s-au desfrînat ?mparatii pamîntului si cei ce locuiesc pe pamînt s-au ?mbatat de vinul desfr?narii ei. Si m-am dus, în duh, ?n pustie. Si am vazut o femeie sezînd pe o fiara rosie, plina de nume de hula, avînd sapte capete si zece coarne. Si femeia era îmbracata în purpura si în stofa stacojie si împodobita cu aur si cu pietre scumpe si margaritare” (17, 1-4).

Iata ca ceea ce personalizeaza pe desfrînata sînt aurul, pietrele scumpe si margaritarele. Despre nici o femeie n-am vrea sa se spuna în ziua judecatii: “Si am vazut o femeie, beata de sîngele sfintilor si de sîngele mucenicilor lui Iisus, si vazînd-o, m-am mirat cu mirare mare” (Apocalipsa 17, 6).

Sa scoatem de pe noi, ca dovada a pocaintei, podoabele si hainele înfrumusetate. Caci atunci cînd a voit sa-i ierte pentru idolul pe care si l-au facut, Dumnezeu le-a zis iudeilor, prin Moise: “Voi s?nteti popor ?ndaratnic. De voi merge eu în mijlocul vostru ?ntr-o clipeala va voi pierde. Dezbracati acum de pe voi hainele voastre cele frumoase si podoabele voastre si voi vedea ce voi face cu voi” (Ies. 33, 5-6).

Lepadarea podoabelor si a hainelor frumoase este un mod de a milostivi pe Dumnezeu, pentru care putem capata iertare de pacate: “Si iata noi am adus prinos Domnului, fiecare ce am putut dobîndi din lucrurile de aur: lanturi, bratari, inele, cercei si salbe, pentru curatirea sufletelor noastre înaintea Domnului” (Num. 31, 50).

O estimare psihanalitic?

Dar acum sa dam o explicatie mai exacta si mai rationala, folosindu-ne chiar de experienta psihologiei în acest sens, pentru a fi mai aproape de ?ntelegerea si sensibilitatea omului contem-poran. Ce determina pe o femeie sa se machieze, sa-si puna cercei si sa poarte inele, fie ca este tînara, batrîna, bogata, saraca, frumoasa sau urîta? Pentru ce au fost inventate bijuteriile, machiajul, valurile si toate celelalte? Au ele vreo legatura cu desfrî-narea? ?n ce masura?

Pentru cei care poate nu stiu, (nu-i nici un rau în asta), trebuie sa le spunem ca a existat un medic învatat la sfîrsitul secolului trecut-începutul secolului nostru, pe nume Sigmund Freud, evreu, care a trait în Austria, ?ntemeietorul unei ramuri care ?mbina medicina cu psihologia, numita “psihanaliza”. Aceasta stiinta se ocupa de studiul comportamentului uman si încearca sa stabileasca, pe cît ?ngaduie Dumnezeu, factorii sau motivele care determina anumite hotarîri ale oamenilor, ?n diferite situatii, mai ales ?n cazul bolilor si dereglarilor psihico-afective. Trebuie sa stim ca Sigmund Freud a aplicat si a fondat aceasta metoda îndeosebi ?n cazul nevrozelor si al isteriei, cercet?nd mii de cazuri, ceea ce, se ?ntelege, este un lucru special si nu poate fi aplicat la toti oamenii la fel de usor si cu garantia unui rezultat plauzibil. Acesta a si fost motivul pentru care Freud, dar mai ales urmasii lui, au dat nastere unor pareri despre sufletul omului foarte daunatoare si potrivnice învataturii Bisericii Ortodoxe, pentru care nici nu recomandam sa-l citeasca nimeni, pentru a nu-si pricinui rani mari si foarte-foarte greu de vindecat. Totusi, multe din ideile psihanalizei sînt bune si sînt folosite si astazi cu succes în tratarea multor dereglari psiho-afective.

Pe scurt, psihanaliza sustine ca fiecare om, pe l?nga latura sa constienta mai are si alta mai putin cunoscuta, tainica, adica “subconstientul”. Aici, în subconstient, este locul în care se depoziteaza toate gîndurile si pornirile noastre rele, rusinoase: gîndurile de ucidere si sinucidere, de desfr?nare, de sete dupa bogatii, de care în mod normal ne rusinam si nu ne place ca altcineva sa ni le cunoasca. Procesul de “ascundere” a gîndurilor neplacute se numeste “refulare” iar cel de descoperire, de “scoatere la iveala” a lor se numeste “defulare”. De fapt, aceasta si este cheia principala a vindecarilor prin metoda psihanalitica, adica descoperirea si “defularea” cauzelor anumitor nelinisti si suferinte, sondînd memoria pacientului p?na la copilarie. Este evident împrumutul lui Freud din practica spovedaniei crestine. Totusi, ceea ce face ca dereglarile persoanelor tratate prin metoda psihanalizei sa se reînnoiasca dupa o perioada de timp, este faptul ca, spre deosebire de marturisirea ortodoxa, acestia, desi au dobîndit o liniste vremelnica prin actul marturisirii, ei nu au capatat dezlegarea acelor pacate prin care se aduce linistea desavîrsita si statornicia, care se da doar de Începatorul linistei si al statorniciei, Domnul nostru Iisus Hristos, prin mîna preotului.

?n limbajul ortodox, subconstientul este locul tuturor patimilor, dar si al îndemnurilor care vin de la diavol, ce se lucreaza în ascunsul nostru.

Aceste patimi si porniri ascunse, pe care nu le dam pe fata, totusi ne influenteaza foarte puternic latura noastra constienta, determin?nd si de multe ori chiar conduc?nd din umbra faptele si actiunile noastre. Partea rea a psihanalizei este tocmai faptul ca ea îl ?nfatiseaza pe om ca pe un rob condamnat al tuturor acestor patimi si porniri ascunse, care-i diriguiesc din umbra viata în chip fatal si într-un fel ?mpotriva voii lui.

Totusi, nu putem nega multe din concluziile psihanalizei despre “subconstientul” nostru, caci ele se adeveresc si de practica de doua mii de ani a Ortodoxiei, fiind înregistrate ?n tratatele de ascetica ale Sfintilor Parinti. Desigur, stiinta psihanalizei despre modul în care subconstientul influenteaza si rabufneste în constient nici nu se poate compara cu amploarea si exactitatea asceticii ortodoxe, lucru care poate fi confirmat de orice psiholog, daca va cerceta faptul.

Cu toate acestea, apelam, fara nici un com-promis din punct de vedere al învataturii ortodoxe, la acesti termeni de “constient” si “subconstient” ai psihanalizei, si ne folosim de metoda ei, pentru ca ea este mai usor de înteles pentru omul contemporan. Dar si pentru ca astfel ne atragem argumente si din afara Ortodoxiei, cele ale stiintei si ale practicii medicinii si psihologiei, pentru cei care înca nu au credinta desavîrsita si nu au cunoscut ca plinatatea adevarului este în Ortodoxie.

Tipuri de femei

?i motivele pentru care se ?mpodobesc

Asadar, putem clasifica, cu aproximatie, tipurile de femei si motivele pentru care se împodobesc, ?n functie de v?rsta, frumusete, situatie materiala si origine sociala.

Primul motiv, si cel mai frecvent, pentru care o femeie se ?mpodobeste este dorinta de a iesi în evidenta, fie pentru a-si arata frumusetea fizica, fie pentru a-si arata originea buna sociala, adica bogatia. Exista chiar cazul patologic al acestui gen de femei, adica istericele. În cazul isteriei femeile se machiaza si se îmbraca foarte strident si de cele mai multe ori neconventional, numai pentru a atrage atentia. Aceste femei sufera foarte mult daca nu li se atrage nici o atentie si pot deveni chiar agresive. De obicei ele nu rabda si te ?ntreaba singure daca le sta bine în cutare rochie sau ?ti dau sa le mirosi gîtul ca sa le spui daca îti place parfumul cu care s-au dat. Nu trebuie sa le judecam aspru pentru ca, repet, este vorba de o forma de boala.

Totusi, veti spune ca majoritatea femeilor sufera mai mult sau mai putin de aceasta boala! Aici nu trebuie sa amestecam si desfrînatele notorii, care de multe ori practica aceleasi metode. Asta nu înseamna ca istericele nu sînt si desfrînate, ci pur si simplu ca, spre deosebire de altele, ele s?nt si bolnave.

Desigur, machiajul are ?n primul r?nd menirea de a ascunde imperfectiunile. Asa este vopsitul genelor, al buzelor, fondul de ten s. a. De exemplu, daca o femeie are buzele foarte subtiri si strîmbe si pe de-asupra fara culoare, ea si le îngroasa cu ruj si cu creionul de contur. Sau daca o femeie are o culoare urîta a fetei sau zbîrcituri, ea se va da cu fond de ten.

Asadar, sînt de ?nteles motivele pentru care se machiaza femeile trecute de tinerete si cele, ca sa ne exprimam asa, mai urîtele. Dar parca nu-si scot ele de cele mai multe ori, tocmai prin aceasta, în evidenta toate defectele pe care ar fi vrut sa le ascunda?

Atunci de ce se machiaza femeile frumoase si tinere, care nici macar nu au defecte, ci dimpotriva? În cazul acestora machiajul are tocmai rolul invers, nu de a masca un oarecare defect, ci de a pune ?n evidenta o calitate, de exemplu frumusetea buzelor sau a ochilor. Acestea folosesc de obicei o cosmetica foarte scumpa si au cercetat tratatele de moda. Dar si din rîndul acestora cele mai multe, ?n loc sa se ?nfrumuseteze, dupa cum au vrut, strica si ceea ce au avut frumos de la Dumnezeu.

Tot asa este si cu bijuteriile. Nu va purta inele o femeie care are degetele butucanoase si scurte, pentru a nu atrage atentia asupra lor. Sau nu-si va despleti parul una care are parul sîrmos si gros, ci numai cea cu parul moale si matasos. La fel cum nu poarta fusta scurta cea cu picioare scurte si strîmbe, mai ales daca mai este si grasuta. Cu toate ca foarte multe din aceste sarmane, pe care Dumnezeu prin pronia Sa a vrut sa le fereasca mai usor de moartea desfrîului, se ?mpopotoneaza exact pe dos de cum ar trebui.

Asadar, trebuie sa deosebim doua categorii mari de femei care se împodobesc: prima, care face aceasta pentru a-si ascunde unele defecte, dintr-un complex de inferioritate, fie ca este vorba de aspectul fizic, fie de originea si situatia sociala. Cealalta categorie sînt femeile frumoase, care se ?mpodobesc pentru a-si scoate ?n evidenta calitatile fizice, adica pentru a parea si mai frumoase, dar de multe ori si pentru a-si etala buna situatie financiara.

Exista si categoria celor care se machiaza pentru ca asa au vazut si cred ca este o fapta care tine de bunele maniere. Cu toate ca orice om cu minte buna întelege ca a cauta la spiritul vremii este un semn de slabiciune si lipsa de personalitate. În spatele grijii pentru haine frumoase si podoabe se ascunde, totusi, complexul de infioritate si teama de a nu placea. Femeile întelepte nu-si pun nadejdea nici în vopsele, pe care le spala ploaia si le strica sudoarea, nici în hainele care se ?nvechesc si se arunca, ci în propriile virtuti.

De aceea, atunci c?nd vom vedea ?n biserica o femeie machiata si împodobita, trebuie sa o tratam în functie de aceasta. Caci, într-un fel este cea care s-a machiat influentata de moda timpului, fara pricepere, folosind o cosmetica ieftina si nepotrivita, ;i altfel este cea care si-a facut din machiaj o “meserie”. Acest fel de machiaj este batator la ochi si chiar scandalos. Totusi, o astfel de femeie va renunta mai usor decît una machiata mai discret, dar cu o cosmetica scumpa si cu multa arta. Caci aceasta din urma a cheltuit foarte multi bani si timp pîna a ajuns la discretia machiajului care pare mai “nevinovat” decît al celor dint?i, dar nu este.

De aceea, vazînd saracia, stîngacia, într-un cuv?nt complexul de inferioritate al celor dint?i, chiar daca mascat de o nepotrivita îndrazneala, sa nu le bruscam, ca nu stiu ce fac. Cu atît mai mult lucrul acesta este valabil ?n cazul celor din a doua categorie, care din cauza marii lor m?ndrii, s-ar putea sa nu mai vina niciodata dupa sfauri.

?n ultima instanta, bijuteriile au o menire strict erotica. Ele pun în evidenta “zonele erogene” ale corpului uman, adica zonele corpului care, prin atingere, duc cel mai repede la excitarea sexuala, de parca n-ar fi tot trupul nostru “numai bube din talpile picioarelor pîna în crestetul capului”, dupa cum s-a spus despre Iov (Iov 2, 7). Iov avea bube trupesti, lepra, iar noi avem bubele poftei de desfrînare, care puroiaza în chip nevazut pe trupurile noastre, “din talpi si pîna-n crestet”. Despre aceste zone erogene s-au scris sute de mii de carti si reviste, pe care nu cred ca mai este om sa nu le fi vazut vreodata, fara sa vrea, la tarabe sau pe garduri.

Aceasta asa numita “arta a dragostei”, prin care omul este chemat sa batjocoreasca asemanarea lui Dumnezeu si sa întreaca în spurcaciuni pe dobitoace, a patruns în tara noastra mai ales dupa caderea comunismului. Ea cunoaste o traditie de mii de ani în filosofiile si pseudo-religiile orientale, cum ar fi cele ale Indiei si Chinei, care învata ca în timpul placerii sexuale (orgasm) omul se contopeste cu “absolutul”, de fapt, cu diavolul. Exista numeroase secte care propovaduiesc anume acest fel de “unire cu dumnezeu”, rasp?ndite acum si ?n tara noastra. Cartea fundamentala care cuprinde aceste “învataturi” se numeste “kama-sutra” si a fost tradusa si în limba rom?na, facînd multa moarte în r?ndurile tinerilor, dar si al celor casatoriti, spre rusinea lor.

Exista parerea printre femei ca barbatilor le plac mai mult femeile machiate si împodobite si multe sînt geloase pe ele. Din aceasta cauza, vazînd ca barbatul lor trage cu ochiul dupa astfel de femei, “de ciuda” multe încep sa se machieze. Parerea aceasta este falsa. Faptul ca barbatii trag cu ochiul dupa femeile machiate si împopotonate nu este deloc o dovada a frumusetii acestora, ci pur si simplu, prin tinuta lor, acestea îsi exprima predispozitia lor pentru curvie. De aceea, si barbatii se uita mai mult dupa ele, deoarece ei stiu ca pentru a cuceri o femeie cuminte e nevoie de timp, rabdare si seriozitate, ceea ce nu li se cere în cazul unei paiate cu care poti sa faci ce vrei fara nici o raspundere. Altfel cum s-ar explica faptul ca atunci cînd vine vorba de casatorie toti cauta “fete cuminti”? În asa fel, cele care se machiaza si se împopotoneaza chiar cred ca sînt frumoase, nestiind ca barbatii care mai înainte le-au str?ns ?n brate si le-au spus vorbe de alint, pe urma, cînd ramîn ?ntre ei, povestesc totul cu deamanuntul si le batjocoresc si rîd de ele, numindu-le proaste.

Glasul inimii

Dar nu cred ca avem nevoie de chiar atît de multe dovezi pentru a ajunge la un raspuns atît de simplu! Ci dovada cea mai buna este ca fiecare sa se aplece cu grija mare peste sufletul sau si sa priveasca în ad?ncuri cu sinceritate. Care este motivul pentru care o femeie se ?mpodobeste?

De ce ne pare oare, noua, carora ne place sa citim în aproapele pornirile inimii si care atît de usor judecam despre fiecare ca a facut cutare sau cutare lucru din cutare motiv, noi care suspectam atît de lesne si cu atîta fermitate lucrurile din inima aproapelui chiar si dupa ce ni se spune ca nu-i adevarat! Cum dar vom crede ca numai “eu”, ca numai tu, sîntem feriti de ochiul aproapelui si ca numai despre noi nu se stie adevarul? Toate cele tainice ale noastre sînt pe fata! Si asa stiind, sa ne aplecam cu grija mare peste sufletul nostru si sa ne întrebam: care este motivul pentru care ne împodobim?

Ce ne-au adus toate acestea?

Ce au adus prietenelor noastre inflamatiile si durerile pe care le-au suportat din cauza gaurilor din urechi, timpul pierdut cu smulsul sprîncenelor, cu frunzele de varza, castravetii si galbenusul de ou pe care si le pun pe fata? Epilarile, pe care un barbat, daca ar fi, nu stiu daca le-ar suporta fara lacrimi; si toate celelalte lucruri, pe cît de absurde pe at?t de jenante? Toate acestea, fara sa urmar-easca nici un scop, ci “pur si simplu”?

Iata ziua în care timpul le va egala pe toate, atunci si cele blonde si cele brunete vor încarunti de o potriva! Si nu vor mai fi plete pe spate, nici fuste scurte, nici tricouri transparente. Caci de toate cu care acum ne laudam atunci ne vom rusina. Atunci vom privi cu teama si îngretosare la propriul trup, dar mai bine zis, la ceea ce va mai ramînea din el. Si-atunci va fi mirosul cel greu, de batrîna, pe care nu-l vom înlatura cu nici un sapun, oricît l-am spala. Lanticuri, cercei, coliere care acum ne înfrumuseteaza atunci ne vor sluti si vor arata batrînetea noastra si mai cruda, în timp ce iubitii din tineretea noastra vor juca sah în parc sau se vor ?ntoarce cu laptele de la alimentara, ?ntr-un oras strain, pentru nepotii de la alta femeie. Iar asta se va înt?mpla negresit. De ce nu vrem sa fim vesnici, ci ne ucidem singuri, fara nici un rost?

Uite cu c?ta migala însiruieste proorocul armele mortii noastre! “Inele, sori, lunite, cercei, bratari, valuri, cununi, lantisoare, cingatori, miresme, talismane, inele, verigi de nas, vesminte de sarbatoare, mantii, saluri, pungi, oglinzi, p?nzeturi subtiri, turbane si tunici”. Vr?nd de la noi parca sa-l oprim, sa strigam: “Ajunge! Nu mai voiesc sa le cunosc!” Parca ar astepta sa-i zicem: “Nu-i adevarat! Nu despre mine se zic acestea!”

Dar glasul nostru ?nt?rzie sa se auda. Caci nu mai avem nici inocenta ca sa zicem: “Nu-i adevarat!” Dar nici puterea ca sa zicem: “Ajunge, nu mai voiesc sa le cunosc!” Caci setea noastra de placeri nu ne da voie. Inima noastra nu ne mai asculta. Nu mai sîntem stapîni, ci robi.



Sf. Ioan Gur? de Aur

Despre femeile care poarta podoabe de aur si se împodobesc*



Domnul nostru Iisus Hristos, dupa învierea Sa, li S-a aratat mai înt?i femeilor. Una dintre ele era si Maria Magdalena, desfr?nata despre care se scrie ?n Evanghelii. Despre acest mare pogoramînt al lui Dumnezeu catre femei, Sf. Ioan Gura de Aur exclama:

Uita-te cum si Domnul, prin femei, binevesteste ucenicilor! Domnul - lucru pe care l-am spus adeseori - ridica la cinste neamul cel mai dispretuit, neamul femeiesc, îi da bune nadejdi si-i vindeca durerea.

Care dintre voi n-ar vrea sa fie ca acelea si sa cuprinda picioarele lui Iisus? Puteti si acum, toti cîti vreti! Puteti sa-I cuprindeti nu numai picioarele, ci si mîinile, si capul acela sfînt, ?mpartasindu-va, cu cuget curat cu înfricosatoarele taine. Nu numai aici pe pamînt; ci ?l veti vedea si în ziua aceea a judecatii, cu slava aceea nespusa, cînd va veni cu popor de ?ngeri, daca veti vrea sa fiti iubitori de oameni, daca veti vrea sa fiti milostivi si veti auzi nu numai aceste cuvinte: “Bucurati-va!”, ci si cuvintele acelea: “Veniti, binecuvîntatii Parintelui Meu, de mosteniti împaratia cea gatita voua de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34). Fiti, dar, milostivi, ca sa auziti aceste cuvinte! Iar voi, femeilor, care purtati bijuterii de aur si ati vazut drumul acestor femei, lepadati, chiar tîrziu, boala poftei dupa aur! Deci, daca doriti sa fiti cu acele femei, schimbati podoaba cu care sînteti împodobite cu podoaba milosteniei. Spune-mi, ce folos ai de pe urma acestor podoabe pretioase, de pe urma hainelor tesute cu aur?

- Mi se bucura si mi se veseleste sufletul de ele!

- Eu te-am ?ntrebat de folos, iar tu mi-ai vorbit de paguba. Nimic nu este mai pagubitor ca a te interesa de bijuterii de aur, a te bucura de ele si a-ti lipi inima de ele. Robia aceasta cumplita ajunge si mai amara cînd ?ti face placuta robia. De care fapta se va îngriji vreodata cum trebuie, cînd va nesocoti grijile lumesti cum se cuvine, o femeie care socoteste ca merita sa se bucure cînd e legata cu aur? Cel care se bucura ca sta în ?nchisoare nu va voi niciodata sa scape de închisoare. Tot asa si femeia aceasta; ca un prizonier de razboi, robita de aceasta pofta rea, nu va suferi sa auda cu dorul si rîvna cuvenita vorbindu-i-se de cele duhovnicesti si nici nu va face vreo fapta buna. Care, dar, îti este folosul de pe urma podoabei acesteia, de pe urma acestei moliciuni?

- ?mi fac placere bijuteriile!

- Iarasi mi-ai vorbit de paguba si de pierzare!

- Dar ma cinstesc mult cei ce ma vad.

- Si ce-i cu asta? O alta pricina de stricaciune, care te face cînd ?nfumurata, c?nd obraznica. Haide, dara, îngaduie-mi sa-ti arat eu pagubele, odata ce tu nu mi-ai spus folosul.

Care s?nt, dar, pagubele ce ti le aduc bijuteriile? Grija e mai mare dec?t placerea. Din pricina asta multi din cei ce te vad - negresit din cei legati de pamînt - se bucura mai mult decît tine, care porti aurul si bijuteriile. tu te împodobesti cu podoabe care-ti aduc griji; aceia îsi desfateaza privirile fara sa aiba vreo grija. O alta grija apoi. Esti umilita si invidiata de toti. Vecinele si prietenele, piscate de invidie, se înarmeaza împotriva barbatilor lor si dezlantuie împotriva ta razboaie cumplite. Pe lînga aceste pagube, altele: îti cheltuiesti tot timpul liber si toata grija cu gatelile; nu te lipesti cu toata inima de faptele cele duhovnicesti; esti plina de înfumurare, de obraznicie si slava desarta; esti legata strîns de pamînt, si se taie aripile si, în loc de vultur, ajungi c?ine si porc. ?ncet?nd de a te mai uita si a zbura la cer, cauti în jos ca porcii; si, cotrobaind prin gaurile pamîntului dupa aur, sufletul tau îsi pierde barbatia si libertatea.

Spui ca-si întorc oamenii privirile spre tine c?nd te arati în oras? Dar tocmai pentru asta n-ar trebui sa porti aur, ca sa nu ajungi spectacol de teatru, ca sa nu deschizi gura tuturor bîrfitorilor. Nici unul din cei ce-si întorc privirile spre tine nu te admira, ci-si bat joc de tine ca-ti plac podoabele, ca esti o înfumurata, ca esti o femeie vanitoasa. Daca te duci la biserica, nu pleci de acolo fara vreun folos sufletesc, ci cu mii si mii de cuvinte de batjocura, de ocari si de blesteme, nu numai de la cei care te vad, ci si de la profet. Isaia, cel cu mare glas, îndata ce te vede striga: “Acestea zice Domnul catre fetele cele îng?mfate ale Sionului: “Pentru ca au umblat cu grumajii ridicati, pentru ca au facut cu ochiul, pentru ca-si tîrasc hainele cu pasitul picioarelor, pentru ca joaca din picioare, Domnul va dezveli podoaba lor si în locul mirosului celui placut va fi praf si în loc de br?u se vor ?ncinge cu funie” (Isaia 3,15. 23). De acestea vei avea parte si tu în loc de podoaba. Ca aceste cuvinte n-au fost spuse numai pentru fetele Sionului, ci oricarei femei care face ca ele. Împreuna cu profetul Isaia sta acuzator si Pavel, spunînd lui Timotei sa porunceasca femeilor “sa nu se împodobeasca cu împletituri de par sau cu aur sau cu margaritare sau cu haine scumpe” (1Timotei 2,9). Deci, ?n orice ?mprejurare, ?ti este vatamatoare purtarea de bijuterii; dar mai cu seama cînd te duci la biserica, c?nd treci printre saraci. Daca ai cauta sa te învinuiesti amarnic pe tine însati, n-ai putea-o face mai bine decît ?mbrac?ndu-te cu astfel de haine si podoabe, semn de cruzime si neomenie.

G?ndeste-te c?te stomacuri flam?nde lasi cu podoabele acestea, c?te trupuri dezbracate, cu luxul acesta dracesc! cu mult mai bine ar fi sa hranesti sufletele celor flamînzi dec?t sa-si gauresti loburile urechilor si sa atîrni de urechi, degeaba si fara de rost, hrana a mii si mii de saraci. Este, oare, o slava sa fii bogat? Este, oare, o lauda sa porti pe tine bijuterii de aur? chiar daca podoabele acestea ar fi cîstigate prin munca cinstita, totusi vina ta este nespus de mare; gîndeste-te însa cît de cov?rsitoare este atunci c?nd s?nt c?stigate cu necinste si nedreptate! Spui ca-ti sînt dragi laudele si slava? Dezbraca aceasta podoaba plina de batjocura si toti te vor admira si te vei bucura si de slava si de placere curata; asa însa esti batjocorita si-ti pregatesti cu ele multe prilejuri de suparari. Daca ierti vreuna din ele g?ndeste-te c?te necazuri ?ti pricinuiesti! Cîte slujnice nu-s batute, cîti oameni nu sînt necajiti, cîti nu sînt arestati, cîti nu sînt ?ntemnitati! Din pricina podoabelor acestora, judecati, anchete, mii si mii de blesteme si învinuiri; femeia este blestemata si învinuita de barbat, barbatul, de prieteni, iar sufletul, de el însusi.

- Dar bijuteriile nu se pierd!

- Tocmai acest lucru nu este usor! Dar chiar daca le-ai feri totdeauna e pierdere si asa pastrate dau multa bataie de cap, multa grija si sc?rba si nici un cîstig. Ce venit aduc ele în casa? Ce folos celei ce le poarta? Nici un folos, ci multa urîtenie si învinuiri din toate partile. Cum vei putea saruta si cuprinde picioarele lui Hristos cînd esti împopotonata asa? Hristos Îsi întoarce fata de la aceasta podoaba. De aceea a primit sa Se nasca în casa teslarului; dar, mai bine spus, nici ?n casa aceea, ci ?ntr-o coliba si într-o iesle. cum vei putea sa-L vezi pe El cînd nu ai frumusetea cea poftita de El, cînd nu porti podoaba placuta Lui, ci una ur?ta de El? C?nd te apropii de El nu trebuie sa fii ?mpodobita cu astfel de haine, ci ?mbracata cu virtute. Gîndeste-te ce este în definitiv aurul? Nimic altceva dec?t pam?nt si cenusa. Baga-l în apa si s-a facut glod! Gîndeste-te si rusineaza-te cînd faci din glod stapîn, c?nd lasi toate si stai lînga aur, cînd ?l porti si-l plimbi pretutindeni, chiar cînd te duci la biserica, atunci cînd mai cu seama ar trebui sa fugi de el. Nu s-a zidit biserica ca sa-ti arati în ea bogatia aceasta, ci bogatia cea duhovniceasca. Tu însa, ca si cum te-ai duce la parada, nu la biserica, asa te împodobesti din cap pîna în picioare; imiti pe cele de pe scena si porti pe tine gunoiul acesta vrednic de batjocura. Din pricina asta sufletele multora se vatama, iar dupa terminarea slujbei de la biserica, în case si la mese, ai sa auzi pe cei mai multi vorbind tocmai de gatelile acestea. În loc sa spuna: “Profetul si apostolul au spus cutare si cutare”, vorbesc de luxul hainelor, de marimea pietrelor scumpe si de toata împopotoneala celor ce se îmbraca asa. Aceste discutii va fac si pe voi si pe casnicii vostri trîndavi spre milostenie. Nici unul din voi n-ar dori sa rupa repede ceva din aurariile acestea si sa hraneasca un flamînd. cum ai putea hrani pe un altul cu pretul uneia din aceste bijuterii, c?nd tu ?nsati vrei sa duci o viata amara mai degraba decît sa-ti vezi împutinate podoabele? Multe femei se uita la bijuteriile lor ca la niste fiinte si tin la ele mai mult decît la copiii lor.

- Doamne fereste! mi se raspunde.

- Aratati-mi asta! Aratati-mi-o prin fapte, pentru ca eu vad ca acum lucrurile stau cu totul astfel. Care femeie, stapînita tare de dragostea de giuvaericale, a prefacut în bani giuvaericalele ei, ca sa smulga din ghearele mortii sufletul unui copil? Dar pentru ce vorbesc de sufletul unui copil? Care femeie si-a rascumparat cu ele sufletul ei pierdut? Dimpotriva, vad ca multi îsi vînd ?n fiecare zi sufletul de dragul bijuteriilor. Daca li se ?mbolnaveste trupul fac tot ce pot, dar daca vad ca li se strica sufletul, nu fac nimic, ci privesc cu nepasare si sufletul lor si sufletul copiilor lor ca sa le ramîna giuvaericalele, care pier cu timpul si ele. Pui pe tine aurarii în valoare de mii de talanti, iar madularul lui Hristos nu are nici hrana cea de toata zilele. Stapînul de obste al universului a dat deopotriva tuturor si cerul si cele din ceruri si masa cea duhovniceasca. Tu însa nu-i dai Lui nici pe cele pieritoare, ca sa fii legat necontenit cu lanturile acestea cumplite. Din pricina aceasta miile si miile de pacate, din pricina aceasta barbatii ajung niste desfrînati, pentru ca voi, femeile, nu-i faceti sa traiasca crestineste, nu-i faceti sa filozofeze, ci-i învatati sa le placa podoabele cu care se împodobesc femeile stricate; din pricina aceasta si cad repede ?n bratele desfr?ului. Dar daca i-ati învata sa dispretuiasca astfel de podoabe si sa le faca bucurie castitatea, evlavia si smerenia, n-ar fi prinsi cu atîta usurinta în ghearele desfr?ului. Poate sa se ?mpodobeasca asa desfrînatele! Ba, chiar mai mult dec?t at?ta, dar nu pentru barbatii vostri!

Obisnuiti, dar, pe barbatii vostri sa le placa podoaba aceasta duhovniceasca, pe care n-o pot vedea la desfrînate. Ma întrebi cum ?l poti face pe barbatul tau sa capete acest obicei? Îndeparteaza de la tine gatelile si giuvaericalele si pune-ti podoaba cea duhovniceasca. Asa îti vei feri barbatul de orice pericol, iar tu vei fi pretuita. Dumnezeu te va milui, toti oamenii te vor admira si vei avea parte si de bunatatile cele viitoare, cu harul si cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia slava si puterea în vecii vecilor, Amin.