De ce potopul e o scena duioasa?

 

Am vazut SCLAVIE SI DRAGOSTE. A fost o noua trezire. Tocmai pt a confirma aceasta trezire (sau pt a ma fali ca am si eu o parere!?) simt nevoia sa va impartasesc cateva scurte pareri.
Mi-a placut si imi place ca si voua sa cred in Domnul si in dragostea lui. Il iubesc pe Domnul. Dar tot ma strange in spate cand citesc de potop sau despre pedeapsa lui si despre... frica Lui in inima mea sau despre vasele nevrednice (Pavel). Tot timpul exista un dar... Cei care au vorbit cu Dumnezeu sau au avut o experienta Dumnezeiasca vorbesc totusi si de mania Lui... Putem separa pe Dumnezeul noului Testament de cel al Vechiului … nu este acelasi ? Nu vreau neaparat raspunsuri de la tine pt ca stiu ca ele exista in capul meu si al oricarui om... as vrea doar sa-ti impartasesc faptul ca mingea e rotunda - stiu ca stii - vreau doar sa impartasesc… pentru ca e rotunda jocurile de cuvinte dau posibilitatea unui infinit revers, raspuns, replici.
Invataturile tale isi vor gasi tot timpul corespondentul in lumea atee. In sensul ca se va gasi cineva istet care sa profite ca mingea e rotunda si sa-ti tranteasca o pledoarie bine gandita si ft dichisita care… Teoria evolutionista este tot o chestiune de credinta cu prea putine dovezi, pur si simplu unii vor sa se traga din maimuta... Cred ca pt oameni e cu adevarat important sa simta credinta si iubirea si sa o guste… In fine... ei nu se vor mai lasa inselati. Dar toate la timpul lor.

Raspuns:

Ar fi prea trist sa credem într-un Dumnezeu care este dragoste numai pentru ca asa Îl vrem noi, dar El sa nu fie asa. Ar fi prea trist ca noi doar sa vrem asta, sa ne placa, sa ne închipuim, pentru ca asa simte si asa vrea inima noastra, dar Dumnezeu sa fie, de fapt, altfel. Am simtit acest regret si aceasta neputinta în inima ta, acest regret pe care tu îl presupui si în mintea altor oameni atunci cînd pomenesti acele „raspunsuri” pe care zici ca le ai despre Dumnezeu.
Dumnezeul dragoste nu e altul decît cel al Vechiului Testament. Potopul care te înfrigureaza nu este un semn al mîniei lui Dumnezeu. Dimpotriva, acesta este o marturie a nemasuratei lui iubiri, as spune chiar a neputintei lui Dumnezeu de a rezista în fata omului, e unul din momentele de „slabiciune” ale lui Dumnezeu. Deschide Scriptura si vezi acest pasaj plin cumplit de duios, acolo unde se vorbeste despre potop: „Si a vazut Dumnezeu ca rautatea oamenilor s-a marit pe pamînt si ca toate cugetele si dorintele lor sînt îndreptate la rau în toate zilele. Si i-a parut rau si s-a cait Dumnezeu ca l-a facut pe om...” (Facere 6, 5-7).
Fii atent la ceea ce a gîndit Dumnezeu si la felul cum sînt spuse aceste cuvinte de Moise, pentru ca rar vei gasi o poveste de dragoste mai duioasa decît potopul. Moise spune ca Dumnezeu „s-a cait ca l-a facut pe om”! Acest cuvînt este îngrozitor, este îngrozitor de dureros, dar în acelasi timp este si foarte duios. Dupa aceea Dumnezeu a zis: „Pierde-voi de pe fata pamîntului pe omul pe care l-am facut”. Aceasta a fost hotarîrea initiala a lui Dumnezeu, Dumnezeu, de durere, a vrut sa piarda tot, Dumnezeu, am putea spune, a fost gata sa se anuleze pe Sine prin acest gest, pentru ca a fost gata sa distruga ceea ce „El a facut”.
Totusi Dumnezeu s-a razgîndit. Nu-ti pare cutremurator faptul ca Dumnezeu se razgîndeste? El se razgîndeste din dragoste pentru om. El hotaraste sa-l lase pe Noe si familia sa, ca neamul omenesc sa nu se piarda. Dumnezeu trece peste Sine, peste dreptatea Sa, El renunta la tot ce a zis si a gîndit, numai pentru a-l cîstiga pe om, pentru a salva aceasta dragoste nebuna si neînteleasa dintre El si om.
Scriptura nu a lasat nici o clipa sa credem ca potopul trebuie înteles altfel, înteles asa cum îl înteleg ateii si catehismele inchizitoriale din care se preda religia în seminarele teologice. Se poate reprosa: „Da, Noe a scapat, dar ceilalti oameni au murit! Ei nu au fost pedepsiti?” Dar si Noe a murit, e adevarat, putin mai tîrziu, dar a murit. Si Noe a murit si s-a dus în acelasi loc unde s-au dus si cei morti în timpul potopului. Toti dreptii Vechiului Testament s-au dus în locul acela (numit sheol) unde aveau sa astepte pe Mesia. Asa ne spune Scriptura si a asa a fost.
Acum sa vedem de ce oamenii morti în tipul potopului nu au fost mai nedreptatiti decît Noe. Sfîntul Ioan Gura de Aur socoteste ca moartea prin încecare, care este o moarte înceata si groaznica, a fost lasata de catre Dumnezeu cu multa întelepciune. Este groaznic sa vezi cum apa se ridica încet vreme de 40 de zile înghitind oameni si dobitoace, sa vezi oameni alergînd pe dealuri, urcîndu-se în copaci, pe case si în cele din urma murind, este îngrozitor sa vezi aceasta si sa fii convins ca si tu vei muri în acelasi fel. În acele clipe, în acele zile, multe zile, oamenii aceia si-au amintit toate pacatele lor, ei au strigat catre Dumnezeu, ei si-au frînt inimile, si-au revenit mai bine zis, si-au venit în fire. În aceasta stare de luciditate desavîrsita ei au murit. Sfîntul Ioan zice ca Dumnezeu ar fi putut omorî toti oamenii într-o singura clipa, dar n-a facut aceasta, tocmai pentru a le da ocazia sa se trezeasca, sa-si revina. Plecînd în aceasta stare în tarîmul mortilor, ei au putut sa-L recunoasca si sa-L primeasca pe Hristos, atunci cînd Hristos, în cele trei zile ale mortii Sale, a propovaduit celor tinuti în închisoare. Acestia sînt crestinii de pîna la noi, acestia sînt, poate, si sfintii despre care Evanghelistul Ioan zice ca au deschis mormintele si s-au ridicat la ceruri în ceasurile cînd Hristos era mort pe cruce.
Sfîntul Apostol Petru ne vorbeste în prima sa epistola soborniceasca despre cele întîmplate cu oamenii morti la potop. Petru zice ca Domnul „s-a pogorît si a propovaduit si duhurilor tinute în închisoare, care fusesera neascultatoare altadata, cînd îndelunga rabdare a lui Dumnezeu astepta, în zilele lui Noe” (I Petru 3, 19-20). Petru crede ca potopul a preînchipuit Botezul si ca apa aceea a fost curatitoare. Toate acestea tradeaza nu mînia, ci dragostea lui Dumnezeu, chiar neputinta Lui de a ne pedepsi, deoarece El a calcat peste dreptatea Sa, peste hotarîrea Sa de a nimici toti oamenii, umilindu-se iar si iar pentru a-i cîstiga.
Pe de alta parte, nu toti cei care au scapat de potop au fost mîntuiti. Unul din fiii lui Lot era atît de pacatos încît a pacatuit trupeste în corabie chiar în timpul potopului. Si el era unul din cei care ar fi trebuit sa fie omorît de apele revarsate de Dumnezeu, caci el nu era drept ca Noe, desi facea parte din familia sa. Asa ca, acestui om nu i-a folosit la nimic faptul ca nu a fost înecat de ape, chiar as spune ca l-a lipsit de sansa unei pocainte ca a celor ucisi de valuri.
Noi nu putem considera mînie a lui Dumnezeu faptul ca cineva a murit sau a fost omorît, fie prin stihii, fie de catre alti oameni. Sigur ca au fost si multe cazuri în Vechiul Testament cînd pacatosii erau ucisi demonstrativ, dar si aici pot fi spuse multe, desi eu as prefera acum sa ma limitez la potop si la ceea ce m-ai întrebat. Moartea fizica pentru noi nu înseamna neaparat un rau, pentru ca toti prorocii au fost omorîti, si Petru si Pavel au fost omorîti. Ioan Botezatorul, „cel mai mare nascut din femeie” a fost ucis de o curva. Însusi Hristos, Dumnezeu, a fost ucis de cei pe care i-a facut, a fost atîrnat pe cruce gol, spre huiduire si scuipare. Deci, a fi ucis nu este un lucru de ocara în perspectiva Biblica, ci este chiar o ispasire. Am fi putut vorbi despre cruzimea lui Dumnezeu, daca El însusi n-ar fi suferit la urma o moarte mai cruda decît a pacatosilor pedepsiti în Vechiul Testament. De aceea eu zic ca aici e o mare taina, taina iubirii pe care nu e usor sa o destainuim oricui, deoarece ea va ramîne întotdeauna putin neînteleasa.
De ce zici ca cei care au vorbit cu Dumnezeu vorbesc despre mînia Lui? Este invers, toti cei care l-au vazut pe Dumnezeu vorbesc numai despre iubirea Lui. Uite la Ioan Evanghelistul, acela nu se mai satura sa repete ca Dumnezeu este dragoste si ca cei ce iubesc petrec în Dumnezeu si altele ca acestea. Vezi imnele Sfîntului Simeon Teologul, dar vezi-l pe ultimul nostru mare teolog, staretul Siluan Athonitul. Sfîntul Siluan, dupa ce l-a vazut pe Hristos repeta un singur lucru, ca „Dumnezeu este dragoste”. El se ruga cu aceste cuvinte simple, simple ca dragostea: „Doamne, fa ca toti oamenii sa cunoasca ca esti bun si milostiv”. În aceste cuvinte e multa adîncime, atît de multa încît ele par banale. E usor a spune ca Dumnezeu este dragoste si este bun, dar asta nu e tot una cu a cunoaste ca Dumnezeu este dragoste. Pentru a sti aceasta trebuie sa-L vezi pe Dumnezeu. Daca mai stii alte descoperiri despre Dumnezeu, sa mi le spui.
Adevarat ce zici ca mingea e rotunda si orice cuvînt poate fi rasturnat si rastalmacit. Eu însa nu la asta ma gîndesc. Nu vreau nici noi sa rostogolim, pur si simplu, cuvintele. Sa stii, eu nu as avea nici o bucurie si nici o mîngîiere daca as învinge doar într-o lupta de cuvinte un necredincios, ceea ce s-ar putea întîmpla usor. Eu n-as avea nimic de cîstigat din aceasta, daca eu însusi nu as crede si nu as sti ca cele pe care le zic, înainte de a convinge pe cineva, sînt adevarate.
Ma bucur ca adevarul si dragostea sînt mai frumoase si mai puternice decît cuvintele, ma bucur ca ele ramîn neschimbate si nestramutate chiar si atunci cînd cuvintele devin neputincioase. Cuvintele sînt neputincioase.